Friday, May 02, 2008

Bucati de istorie la 90 de ani

Traian Vuia a a avut si el un rol in unirea de la 1918 in calitate de preşedinte al Consiliu Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina înfiinţat la Paris pe 24 August 1918. Mi-e neclara inca natura acţiunii acestui consiliu, dar o scrisoare trimisa de Traian Vuia pe 11 aprilie 1922 lui George Dobrin, întâiul prefect al Lugojului după unire, arunca o lumina interesanta asupra felului in care s-a realizat unirea Transilvaniei cu vechiul regat. Scrisoarea are un ton dur fata de liderii politici ai românilor transilvăneni si fata de politicienii din Regat, reprezintă punctul de vedere personal al inventatorului ca si participant direct la evenimente si trebuie pusă in contextul vremii.

Redau in continuare câteva fragmente din scrisoarea publicată parţial în revista Provincia :

"Au fost douã momente istorice cînd trebuiau discutate conditiunile Unirei. 1. Înainte de intrarea României în rãzboiul european, cînd România cu concursul mandatarului Partidului National Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bazã guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea conditiunilor noastre. 2. Dupã armistitiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii nostri în mod copilãresc. S-au fãcut declaratiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au fãcut, decît pe guvernul român. Unirei trebuia sã precedereze un pact bilateral între guvernul român si mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia si ratificat apoi printr-o Constituantã. Toatã Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zîmbet si au zis cã suntem naivi cã n-au avut nevoie decît de a deschide usa casei în care noi am intrat de voie.
Cînd doi indivizi se asociazã, cînd douã societati fuzioneazã, se face un contract, un pact."

"Cînd în 1917 si 1918 prin forta împrejurãrilor si neîmpins de nici o ambitiune personalã am fost silit sã mã ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit sã vãd vîrful urechilor lor (ale politicienilor din Vechiul Regat, n. H. M. ). Ei nu admiteau nici mãcar termenul „unire”. Baza anexãrei dupã dînsii trebuia sã fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în rãzboiul european. Rationamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeste „droit de conquète” . Si într-adevăr, Unirea s-a fãcut pe aceastã bazã."

"În 1918 am atras atentiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga si Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus cã Unirei trebuie sã-i dãm o bază juridicã si conformã dreptului international. Am vãzut însã imediat cã mã aflu în prezenta unor ignoranti, fãrã nici o pregãtire serioasă, hableuri. N-am fost înteles si am fost suspitionat, cã voiesc independenta Transilvaniei. Dar pentru ca sã ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi sã rupem cu Ungaria, adicã sã ne declarãm
independenţi si apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luînd angajamente reciproce, sã ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am vãzut în ce mîini necompetente, pesti politici ai fanariotilor, este depusã soarta poporului român aici, m-am retras scîrbit. Bãrbatii nostri cred cã marile probleme politice se rezolvã prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice si ditirambe poetice."
Update : acest post a fost publicat si pe Phoenix Transylvania.