Wednesday, April 23, 2008

Presedintele Basescu si Educatia

Acest articol de pe site-ul BBC despre cel mai recent discurs al preşedintelui Traian Basescu despre sistemul de învăţământul preuniversitar din Romania (discursul integral pe site-ul presedentiei) îmi provoacă câteva reacţii inevitabile. Sa luam pe rând :

Discriminarea pe piaţa de munca

Calitatea învăţământului calificată drept slabă de către preşedinte va conduce la o discriminare pe piaţa de muncă europeană a romanilor formaţi in sistemul educaţional romanesc. O piaţa a muncii concurenţială nu discrimineaza la angajare in funcţie de nivelul de educaţie. Obiectivul angajatorului de a-si maximiza profitul îl conduce automat pe acesta către recrutarea persoanelor cu productivitate ridicata, ceea ce poate fi rezultatul unui nivel de studii mai avansat - sau invers, nivelul avansat de studii al unui individ este un semnal al capacităţii acestuia de a fi mai productiv. Preocuparea pieţei de munca nu este de a discrimina ci de a selecţiona in funcţie de productivitate, iar faptul ca exista diferenţe de productivitate legate de nivelul sau calitatea studiilor depinde exclusiv de furnizorul serviciilor educaţionale respective. In România acesta este in mare măsura sistemul de învăţământul public.

Copiii maghiari si limba româna

Preşedintele afirma ca "separarea copiilor români de copiii maghiari în judeţe cu populaţie romă şi maghiară a creat un handicap uriaş pentru copiii maghiari", aceasta separare conducând la o mai proastă cunoaştere a limbii romane de către copiii maghiari, ceea ce ulterior le oferă mai puţine şanse pe piaţa de munca din România. Cum spuneam in urma cu un an, problema cunoaşterii limbii romane de către maghiari în România nu are nimic de-a face cu mixitatea şcolilor - ea este asigurata si exista cam peste tot - ci mai degrabă cu metoda de predare a limbii si civilizaţiei romane, la fel cum bias-urile romanilor legate de maghiari sunt legate in mare parte de lipsa totala a predării limbii si civilizaţiei maghiare in şcolile româneşti. Il mai citez inca o data pe Frunda György : "Orice maghiar care are putina minte si vrea sa se afirme e conştient ca nu poate face nimic fără sa vorbească bine romana."

Copiii romi si şcoala


Poziţia preşedintelui in ceea ce priveşte nivelul şcolarizării in rândurile populaţiei rome :

"Problema trebuie căutată la părinţi în primul rând, acolo unde, din punct de vedere cultural, mersul la şcoală nu este o prioritate. Sigur, nu trebuie să generalizăm pentru toate familiile de romi".
Cam acelaşi discurs exista si in Franţa in privinţa copiilor provenind din familiile magrebiene in contextul revoltelor din periferiile marilor oraşe de acum 3 ani - si dezbaterea s-a terminat in coada de peste. Acesta este probabil punctul cel mai delicat pentru ca este cel mai dificil de abordat. Întrebările principale sunt 1) cum aduci un copil dintr-o familie roma la scoală si 2) cum îl faci sa rămână in sistemul educaţional astfel încât sa ii permită sa se dezvolte si sa evolueze. Aceasta in cazul in care într-adevăr sistemul educaţional ii poate oferi copilului provenit dintr-o familie roma o perspectiva de succes personal mai solida decât ceea ce i se oferă in propria comunitate. Aici mă hazardez necunoscând extrem de bine subiectul, dar am tendinţa sa cred ca nu e atât de mult o chestiune de cultura - roma in acest caz, deşi contra exemple exista, rămâne totuşi de cuantificat exact partea de influenta a culturii - ci mai degrabă una de statut social. Unui copil rom dintr-o familie săracă, integrarea in sistemul educaţional îi poate oferi perspective mai bune decât ceea ce i s-ar fi oferit in cadrul familiei, unui copil rom dintr-o familie deja înstărită probabil ca nu. E o chestiune de target probabil.

Orarul elevilor, orarul profesorilor

In final ajung la poziţia dlui. Basescu fata de orarul profesorilor vs. orarul elevilor :
"dumneavoastră, în condiţiile în care ştiu că trebuie să vă pregătiţi acasă lecţiile pentru o bună calitate a predării, deci mai aveţi nişte ore acasă, dar, totuşi, aveţi 16 - 18 ore de muncă pe săptămână. Câte ore au copiii? Şase ori cinci? Treizeci. Deci, hai să fim cinstiţi! De ce un copil poate fi ţinut în bancă şase ore pe zi, în timp ce un dascăl nu poate să predea mai mult de patru ore pe zi, dar două ore pe zi? Dar copilul poate sta şase ore, îi dăm şi teme pentru a doua zi."
E absolut justificata preocuparea pentru felul in care copiii sunt solicitaţi de sistemul de învăţământ actual, dar felul in care este pusă in lumina, in opoziţie cu numărul de ore de clasa ale unui profesor e denudeaza de orice conţinut si o transforma in demagogie curata. Probabil ca numărul de ore predate de către un profesor in învăţământul preuniversitar pe săptămâna este inferior fata de numărul de ore de curs la care asista un elev in aceeaşi perioada de timp, dar la ce concluzii exact conduce aceasta constatare? Părerea mea este ca la nu prea multe. Cu tot efortul dlui. preşedinte de a admite orele de pregătire necontabilizate ale profesorilor, tot ajunge sa îi stigmatizeze pe aceştia pentru numărul redus de ore predate pe săptămâna, 16 - 18, ceea înseamnă 3 - 4 ore pe zi. Daca luam exemple concrete, acele 3 - 4 ore sunt disparate intre ora 8 si 14, deci cu câteva ore de pauza, ferestre in care profesorii îşi ocupa timpul cum pot, probabil unii merg la shopping, la centrul de înfrumuseţare sau la respirat aer curat in sânul naturii, probabil unii le folosesc pentru a corecta extemporale, sau a se ocupa de treburi administrative legate de funcţia lor in scoală sau activităţi extra curiculare, alţii le folosesc probabil pentru a-si pregăti ora ce urmează. Alţii sunt probabil atât de prinşi de treburile scolii/clasei la care sunt diriginte încât ajung sa corecteze extemporale si sa pregătească lecţiile de a doua zi seara acasă, alţii corectează extemporale in timpul orelor de curs. Concluzia e simpla : în loc de a stigmatiza profesorii într-un mod simplist pentru numărul de ore de curs pe care le au e absolut necesara includerea activităţilor profesionale (pregatire, corectare de extemporale etc.) realizate de catre profesori inafara orelor de curs in timpul contabilizat drept timp de lucru. Abia atunci vom avea o viziune corecta asupra timpului total alocat profesiei sale de către un profesor si in final al costului sau orar, altfel e demagogie. Alt subiect foarte interesant, cum calculam timpul necesar pe care un elev trebuie sa îl dedice scolii in învăţământul preuniversitar, care e numărul de ore optimal si cum trebuie împărţit el intre cursuri si teme? In alte sisteme de învăţământ copiii rămân la şcoală mai târziu decât in Romania, pana la 16:00 sau 17:00, dar in acest timp intra si temele pentru a doua zi, iar rămânând in cadrul scolii pot fi ajutaţi de profesori.

Si profesorii...

Ca si bilanţ de final, ar mai fi o multitudine de lucruri de spus, dar vad un lucru care lipseşte cu desăvârşire din discursul preşedintelui, preocuparea fata de profesori. Si mă gândesc in primul rand la incentives-uri, nu transpare deloc din discursul sau felul in care profesorii vor fi stimulaţi (si nu in ultimul rand financiar) înspre a forma elevi cu rezultate mai bune. Vorbeşte despre o educaţie naţională orientata către atingerea unor obiective de performanta, nu vorbeşte in schimb despre cum vor fi determinate si calculate aceste obiective, felul in care profesorii vor fi stimulaţi in atingerea acestor obiective si modalităţile de control care vor fi impuse pentru a se asigura respectarea regulilor pentru atingerea obiectivelor. Nu am văzut nici un cuvânt despre ameliorarea procesului de formare a profesorilor pentru învăţământul preuniversitar si deocamdată marii furnizori de profesori sunt universităţile de stat, deci ele ar trebui sa fie primele care sa răspundă exigentelor de calitate impuse educaţiei naţionale, de unde si întrebare ce stimuli au ele pentru a forma profesori competenţi? Un alt subiect neabordat de preşedinte, învăţământul privat.

Colaterale

Il vad pe Cristian Banu vorbind despre orarul profesorilor si cel al elevilor. La fel si preşedintele. Poate eşti citit de consilierii prezidenţiali, Cristian:) Poate nu. Oricare ar fi răspunsul, de ce ramai la o abordare atât de superficiala, simplista si contraproductiva? Pana la urma chiar si Traian Basescu a afirmat ca problema n-ar fi cele 6 ore pe care le petrec copiii la scoală, ci felul in care le utilizează.

Ultima remarca : se vede ca in România nu preşedintele dicteaza politica publica ci guvernul, iar din toată dezbaterea pe marginea invatamatului public reiese clar ca lipseşte o autoritate care sa se angajeze într-o reforma cu obligativitatea unui rezultat si sa si-l asume. Iar de aceasta data deduc din discursul preşedintelui ca problema nu pare sa fie finanţarea ci absenta creierelor competente care sa folosească banii eficient.