Friday, July 06, 2007

RIP Farfour

The surrealistic death of Farfour.

Thursday, July 05, 2007

Nu mai am cuvinte

Pentru ca mi s-a rupt buzunarul Patapievici si tot bag mana in el pana la cot sa le caut si ma trezesc uitandu-ma la mana goala pe sub haina de la costum. Interviuri ratate se numeste ultima productie EVZ a domnului Horia Roman Patapievici, un domn caruia ii pastrez inca un coltisor de credibilitate in spiritul mintii mele de liceean care ii sorbea vorbele imediat ce avea ceva de spus, dar care in acelasi timp ma impinge sistematic inspre exercitiul critic saptamanal si deocamdata util. Pericolul este ca intr-o zi sa ma satur si sa-l ignor definitiv atat in detrimentul meu cat si in detrimentul sau.

Revenind la articol, dl. Patapievici vorbeste despre doua interviuri paralele : primul luat primului ministru Calin Popescu Tariceanu de catre "Gandul" si "Adevarul", al doilea luat presedintelui Traian Basescu de catre "Realitatea TV" si "Romania Libera". Ambele sunt criticate pentru lipsa de spirit critic a jurnalistilor, in primul caz aceasta lasand loc evlaviei iar in al doilea caz impertinentei. Doar ca...

Atunci cand dl Patapievici ii critica pe jurnalistii care l-au intervievat pe primul ministru pentru ca nu au adus riscurile cresterii inflatiei sau a renuntarii la cota unica de impozitare ca si argumente impotriva majorarii pensiilor, el da dovada de aceeasi gandire economica simplista de care acuza guvernul. Daca politica pensiilor in Romania se reduce la "se da" atunci si dl. Patapievici poate fi simplu contrat cu "este de unde", iar atata timp cat "este de unde" temerile lui sunt nejustificate. O adevarata critica a masurii guvernului ar fi fost : "ok, acum merge ca este de unde, dar aveti o politica de finantare a pensiilor pe termen lung care sa nu fie pur conjuncturala?". Luati in calcul doar tendintele demografice deloc favorabile si imediat perspectivele pe termen lung nu mai sunt atat de roz. Dar cum politica in Romania se face rudimentar, la fel de rudimentar se construiesc si contra-argumentele, deci nimic neobisnuit. Doar ca venind de la dl. Patapievici ma astept la orice inafara de rationamente rudimentare. A nu se ajunge in extrema cealalta, a ideilor expuse pretentios si alambicat, e vorba doar de idei care stau in picioare si se ridica la pretentia celui care le emite.

Atunci cand dl. Patapievici ii critica pe jurnalistii care l-au intervievat pe presedinte, el afirma : " interviul cu presedintele a fost ratat pentru ca presedintele a fost interogat, nu lasat sa vorbeasca". S-o luam simplu, cand un om politic de prim rang este intervievat - in special presedintele tarii - ma astept din partea jurnalistilor sa nu-l lase sa scape in discursuri electorale. Nu inseamna sa devina impertinenti - am citit jumatate din interviul cu Traian Basescu si deocamdata nu cred ca e cazul - dar nici atitudinea pretinsa de dl. Patapievici, "sa afli cum vede presedintele situatia in care ne gasim" nu mi se pare ca ar aduce ceva in plus, mai ales in cazul lui Traian Basescu. Toata lumea stie cum vede presedintele situatia in care ne gasim si cel putin din prima jumatate a interviului reiese ca tot pe asta a insistat, cei 322 de scarbavnici care au in mana guvernul si trag tara inapoi. Sau poate dl. Patapievici chiar tanjeste dupa inca un discurs electorral marca Traian Basescu.

Criticile lui Horia Roman Patapievici ar fi binevenite daca nu ar fi facute cu jumatati de masura intr-un spirit partizan prost disimulat, mai ales cand vine vorba de politica romaneasca.

POC

Un Proof of Concept facut bine si cu capul este unul in care te caznesti sa demonstrezi ca un lucru ar putea functiona intr-un context dat, sa identifici si elimini din start cele mai mari riscuri care i-ar impiedica punerea in practica. Un POC prost facut este acela in care te duci direct sa te agati de riscul cel mai mare si mai negru si sa faci tot posibilul sa demonstrezi ca e insurmontabil. Varianta a doua costa mai putini bani pe termen scurt si necesita mult mai putin efort.

Wednesday, July 04, 2007

Intalnire sus

Follow-up la. (via Roaitars)

Je m'appelle Jean

My name is Jean. Azerbai Jean.

Am dat peste un articol BBC in care figura scris numele tarii in chestiune intr-un fel nemaintalnit mie pana acum : Turcia incepe importurile de gaze din Azerbaijean. Stiam ca in romaneste se scrie Azerbaidjan, fapt confirmat de DEX, scriere care vine probabil din francezul Azerbaïdjan. Nu vad exact ce cauta Jean pe-acolo dar BBC sunt departe de a fi singurii care il folosesc. Accept cu mare placere feedback pe aceasta chestiune lingvistica ce ma turlupineaza si confuzioneste:)))

Dipelanoi

Cum tot vorbeam la un moment dat despre lobby national pe Phoenix Transylvania, in Cotidianul citesc ca grupul Ilascu a fost decorat de presedintele Basescu. Dar cum spuneam, despre asta voi scrie intr-o alta zi.

Fapta amuzanta din tot articolul este ultima replica a lui Ilie Ilascu, iesit din inchisoare cu ceva mai mult timp in urma decat ceilalti trei, parlamentar PRM si nedecorat ieri de presedinte, care descrie commando-ul personal prin care a reusit sa se intalneasca pe furis cu ceilalti membri ai grupului, cei invitati de Traian Basescu.

„Le-a bagat cineva in cap sa nu se intilneasca cu mine pentru ca m-am inscris intr-un partid extremist“, a declarat Ilascu pentru Cotidianul.
Domnule, cu tot respectul, dar intr-adevar te-ai inscris intr-un partid extremist, ceea ce in ochii unui public cat de cat normal te face pe putin spus nefrecventabil:)

Tuesday, July 03, 2007

Social ism

Saptamana trecuta am avut o discutie revelatoare cu un coleg de job pe tren intorcandu-ma de la activitatea cotidiana de proletar. Vorbeam despre cresterile salariale iar colegul meu pe care l-am dibuit votant socialist s-a lansat in criticarea cresterii procentuale a masei salariale care are ca rezultat cresterea diferentei dintre salariile celel mai mari si cele mai mici dintr-o societate. Absolut logic, o crestere cu 1,8% a celui mai mic salariu in suma absoluta e mult mai mica decat o crestere cu acelasi procent a unui salariu din top management. E drept ca si impozitul pe venit creste pe masura fiind si el procentual, fara sa mai vorbim de "high risks high pay", dar sa lasam asta la o parte deocamdata. Deci preocuparea colegului meu - ca si preocuparea stangii franceze - era de a controla gap-ul imens dintre salariile cele mai mari si salariile cele mai mici. La care l-am intrebat : "De ce?". La care am primit un raspuns socant prin simplitatea lui si revelator pentru felul in care stanga concepe societatea : "Pentru ca un muncitor, in special unul care face o munca necalificata, nu va ajunge niciodata sa castige cat un manager de tot". Deci trebuie protejat si conform unui principiu al echitabilitatii orice marire de venit a top managementului trebuie sa fie urmata de o marire in josul scarii salariilor.

Viziunea mea e urmatoarea. In loc sa stam sa ne preocupam ca salariile din top management sa nu creasca prea mult, sau daca cresc atunci diferitele taxe si impozite sa contrabalanseze cresterea, mai bine ne-am preocupa ca cele mai mici salarii sa asigure oamenilor un trai decent cu tot ceea ce implica el, accesul la ingrijiri medicale, la educatie etc. Si cei cu cele mai mici salarii sa nu se inscrie intr-un cerc inchis profesional care sa nu le permita sa evolueze in nici o directie, ci oamenii sa aiba incentives-uri care sa ii determine sa evolueze activ, de exemplu sa aiba motivele sa participe la o specializare de cateva luni care sa le ofere acces la o slujba mai bine platita cand sunt in somaj etc. Nu sunt pentru asistanat, pentru fiinta umana nu cred ca exista ceva care sa o faca mai inactiva si mai dezinteresata decat asistanatul. Ceea ce multi politicieni - mai ales in Romania dar nu numai - nu inteleg, sau inteleg complet pe dos, este ca oamenii nu vor "sa li se dea", e pur si simplu stupid si deloc onorant pentru o fiinta umana. Ceea ce oamenii vor este o retributie mai buna a muncii pe care o depun. E o tampenie de zile mari sa te gandesti ca omul sta cu mana intinsa sa i se dea mai mult, nicidecum, el face o munca pe care o considera insuficient platita pentru ca are masura cotidiana a nivelului sau de trai care vede ca scade in comparatie cu conditiile de munca care raman neschimbate. Daca munca le e platita prost pentru ca asa e piata atunci cei care doresc trebuie ajutati sa se reorienteze sau sa se organizeze mai eficient pentru a minimiza costurile si a maximiza castigurile. Un gand secret al meu merge catre agricultura romana la portile UE si catre profesorii din invatamantul public. Dar toata treaba asta implica componenta educatiei si instruirii, o chestie mult mai greu de pus in practica de un guvern decat o compensatie financiara care cere doar o semnatura.

Dar am divagat prea mult. Ceea ce mi s-a parut simptomatic in gandirea relativa la muncitorul care niciodata nu va ajunge sa castige cat un PDG este ca acest fel de a vedea lucrurile se pretinde umanist - muncitorul trebuie protejat, nu are mijlocaele sa castige mult - dar in acelasi timp si fundamental fatalista. Muncitorul, exponentul celui care castiga salariul minim pe economie acolo unde el exista, este vazut ca si inchistat in conditia lui, inchis intr-un cerc profesional din care nu exista nici o iesire. E drept ca in unele economii asta este o realitate si una deloc incurajatoare. Dar aici nu vorbim neaparat de o realitate economica - care daca ar fi sprijinita de o politica inteligenta s-ar putea schimba in bine - ci despre o viziune (politica) asupra societatii, si asta este mai socant. Cu putin efort de imaginatie ne putem gandi ca muncitorul se va casatori cu o muncitoare de aceeasi conditie ca si el iar copiii lor vor fi condamnati aceleiasi realitati ca si cea pe care o traiesc parintii lor. In aceasta situatie devine destul de amuzant sa realizezi ca o gandire de stanga de secolul XXI concepe societatea in aceiasi termeni fatalisti pentru care acuza dreapta ca i-ar cultiva. E textbook pentru ceea ce s-a intamplat la alegerile prezidentiale franceze din luna mai. Dealtfel e simplu de realizat de ce expresia lui Nicolas Sarkozy "sa muncesti mai mult pentru a castiga mai mult" a prins atat de bine la electorat. Oricat de populista este - realitatea economica nu e chiar atat de simpla iar doar scutirea de taxe a orelor suplimentare nu e suficienta ca sa boosteze economia - ea se adreseaza direct celui care castiga putin si ii ofera o portita de a-si face activ o viata mai buna.