Tuesday, July 03, 2007

Social ism

Saptamana trecuta am avut o discutie revelatoare cu un coleg de job pe tren intorcandu-ma de la activitatea cotidiana de proletar. Vorbeam despre cresterile salariale iar colegul meu pe care l-am dibuit votant socialist s-a lansat in criticarea cresterii procentuale a masei salariale care are ca rezultat cresterea diferentei dintre salariile celel mai mari si cele mai mici dintr-o societate. Absolut logic, o crestere cu 1,8% a celui mai mic salariu in suma absoluta e mult mai mica decat o crestere cu acelasi procent a unui salariu din top management. E drept ca si impozitul pe venit creste pe masura fiind si el procentual, fara sa mai vorbim de "high risks high pay", dar sa lasam asta la o parte deocamdata. Deci preocuparea colegului meu - ca si preocuparea stangii franceze - era de a controla gap-ul imens dintre salariile cele mai mari si salariile cele mai mici. La care l-am intrebat : "De ce?". La care am primit un raspuns socant prin simplitatea lui si revelator pentru felul in care stanga concepe societatea : "Pentru ca un muncitor, in special unul care face o munca necalificata, nu va ajunge niciodata sa castige cat un manager de tot". Deci trebuie protejat si conform unui principiu al echitabilitatii orice marire de venit a top managementului trebuie sa fie urmata de o marire in josul scarii salariilor.

Viziunea mea e urmatoarea. In loc sa stam sa ne preocupam ca salariile din top management sa nu creasca prea mult, sau daca cresc atunci diferitele taxe si impozite sa contrabalanseze cresterea, mai bine ne-am preocupa ca cele mai mici salarii sa asigure oamenilor un trai decent cu tot ceea ce implica el, accesul la ingrijiri medicale, la educatie etc. Si cei cu cele mai mici salarii sa nu se inscrie intr-un cerc inchis profesional care sa nu le permita sa evolueze in nici o directie, ci oamenii sa aiba incentives-uri care sa ii determine sa evolueze activ, de exemplu sa aiba motivele sa participe la o specializare de cateva luni care sa le ofere acces la o slujba mai bine platita cand sunt in somaj etc. Nu sunt pentru asistanat, pentru fiinta umana nu cred ca exista ceva care sa o faca mai inactiva si mai dezinteresata decat asistanatul. Ceea ce multi politicieni - mai ales in Romania dar nu numai - nu inteleg, sau inteleg complet pe dos, este ca oamenii nu vor "sa li se dea", e pur si simplu stupid si deloc onorant pentru o fiinta umana. Ceea ce oamenii vor este o retributie mai buna a muncii pe care o depun. E o tampenie de zile mari sa te gandesti ca omul sta cu mana intinsa sa i se dea mai mult, nicidecum, el face o munca pe care o considera insuficient platita pentru ca are masura cotidiana a nivelului sau de trai care vede ca scade in comparatie cu conditiile de munca care raman neschimbate. Daca munca le e platita prost pentru ca asa e piata atunci cei care doresc trebuie ajutati sa se reorienteze sau sa se organizeze mai eficient pentru a minimiza costurile si a maximiza castigurile. Un gand secret al meu merge catre agricultura romana la portile UE si catre profesorii din invatamantul public. Dar toata treaba asta implica componenta educatiei si instruirii, o chestie mult mai greu de pus in practica de un guvern decat o compensatie financiara care cere doar o semnatura.

Dar am divagat prea mult. Ceea ce mi s-a parut simptomatic in gandirea relativa la muncitorul care niciodata nu va ajunge sa castige cat un PDG este ca acest fel de a vedea lucrurile se pretinde umanist - muncitorul trebuie protejat, nu are mijlocaele sa castige mult - dar in acelasi timp si fundamental fatalista. Muncitorul, exponentul celui care castiga salariul minim pe economie acolo unde el exista, este vazut ca si inchistat in conditia lui, inchis intr-un cerc profesional din care nu exista nici o iesire. E drept ca in unele economii asta este o realitate si una deloc incurajatoare. Dar aici nu vorbim neaparat de o realitate economica - care daca ar fi sprijinita de o politica inteligenta s-ar putea schimba in bine - ci despre o viziune (politica) asupra societatii, si asta este mai socant. Cu putin efort de imaginatie ne putem gandi ca muncitorul se va casatori cu o muncitoare de aceeasi conditie ca si el iar copiii lor vor fi condamnati aceleiasi realitati ca si cea pe care o traiesc parintii lor. In aceasta situatie devine destul de amuzant sa realizezi ca o gandire de stanga de secolul XXI concepe societatea in aceiasi termeni fatalisti pentru care acuza dreapta ca i-ar cultiva. E textbook pentru ceea ce s-a intamplat la alegerile prezidentiale franceze din luna mai. Dealtfel e simplu de realizat de ce expresia lui Nicolas Sarkozy "sa muncesti mai mult pentru a castiga mai mult" a prins atat de bine la electorat. Oricat de populista este - realitatea economica nu e chiar atat de simpla iar doar scutirea de taxe a orelor suplimentare nu e suficienta ca sa boosteze economia - ea se adreseaza direct celui care castiga putin si ii ofera o portita de a-si face activ o viata mai buna.