Thursday, May 17, 2007

Pe bucatele

In caz ca sunteti interesati si derutati de intreaga situatie, am gasit intr-o stire BBC mai multe detalii despre motivele care l-au facut pe junele Ministru al Justitiei Tudor Chiuariu sa-i ceara demisia sefului Sectiei a II-a a Directiei Nationale Anticoruptie, Doru Ţuluş.

"Procurorul şef al Secţiei a II-a a DNA, a cărei revocare a fost cerută de ministrul justiţiei, a respins în continuare argumentul lui Tudor Chiuariu privind numărul mic de rechizitorii, respectiv 18 raportat la 400 de dosare, spunând că s-a socotit greşit, luându-se în calcul numai dosarele finalizate într-un singur an.

El a apreciat că nu poţi aprecia activitatea unei secţii numai cantitativ, expemplificând cu situaţia în care rechizitoriile au peste 1.500 de pagini."

Deci 18 rechizitorii la 400 de dosare, un rechizitoriu fiind sinonim cu punerea sub acuzare a persoanei cercetate si trimiterea ei in judecata. Habar n-am daca e mult sau putin si daca cererea ministrului e bazata doar pe criterii de performanta/profesionalism, eu pun pariu ca depinde de foarte multi factori iar rationamentul ministrului e departe de a fi transparent. Dovada ca nu exclude posibilitatea de a-si schimba parerea dupa controlul de fond al activitatii DNA-ului care va fi facut de Consiliul Suprem al Magistraturii. Nu in ultimul rand la sedinta de ieri a sectiei de procurori a CSM au participat si mai multi diplomati straini, putina presiune si suflat in ceafa nu strica.

Update. Cifre mai detaliate despre activitatea Sectiei a II-a a DNA, Sectia de combatere a infractiunilor conexe coruptiei, se gasesc in Raportul de activitate pe 2006. Astfel :

"Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a avut de soluţionat, în anul 2006, un număr de 428 de cauze, din care a soluţionat 99 şi a dispus declinarea competenţei în 74. Din cele 99 cauze soluţionate, în 18 au fost întocmite rechizitorii, iar în 81 s-au dat soluţii de netrimitere în judecată."
Deci numarul total al cauzelor tratate de sectie a fost 173 dintr-un total de 428, dintre care 99 au fost solutionate, iar 18 dintre acestea din urma s-au soldat cu punere sub acuzare si trimitere in judecata.