Friday, March 10, 2006

Acelasi subiect romanesc

Ma iertati ca tot insist pe subiectul asta, dar am hotarat la un moment dat sa am un blog ceva mai angajat, asa ca o dau inainte. Singura mea intentie e sa trezesc reactii sanatoase. Asadar, revenind la subiectul atat de romanesc al maghiarilor din Romania, iata ca Gandul publica "Proclamatia Marii Adunari Secuiesti" care se spune ca urmeaza sa fie citita pe 15 Martie la Odorheiu Secuiesc cu ocazia sarbatoririi zilei Ungariei. Ca de obicei nu ma atac de articol pentru ca 1) declaratia este semnata Consiliul National Secuiesc, no comment 2) imi pun intrebarea mai degraba asupra rostului publicarii ei, de a informa sau de a atzatza, din moment ce textul este publicat brut, fara o luare de pozitie echilibrata (insist pe echilibrata) care se impune. OK. De data asta chiar n-am nimica de vazut in "articol" asa ca repede repede la comentarii. 136, cred ca e un record. Dintre acestea, vreo 20 sunt goale, hai sa zicem 100-110 in total. Nivelul comentariilor... va puteti convinge si singuri. Sunt si pareri echilibrate, ca de obicei, dar nu razbat prin restul de gunoi nationalist. Nici nu ma obosesc sa mai dau citate, important e numarul comentariilor, mi se pare foarte mare.

Intrebarea este : hoax sau nu ? O sa iasa ceva pe 15 inafara de o manifestare, sper, marginala a CNS sau o sa se manifeste frustrarea asta nationala imensa ca la Tg. Mures in 90 in niste acte absolut incalificabile ? Ca de consumat inca nu e vorba...

Comentariu la Cristian Banu

Mi-am spus si eu parerea despre articolul "Falimentul UDMR" al lui Cirstian Banu. Pun comentariul meu si aici :

"Nu sunt de acord cu remarca finala in care UDMR este bagat in aceeasi oala cu PRM la partide nationaliste. UDMR este o uniune creata cu scopul de a-i reprezenta politic pe maghiari, in sanul ei exista vederi moderate la fel cum exista si vederi extremiste, dar faptul ca UDMR a fost la putere din 96 incoace este un semn clar ca vederile moderate au reusit sa se impuna in Uniune. Daca partea extremista din UDMR ar ajunge sa isi impuna punctul de vedere in uniune nu cred ca ar intra la guvernare cu nici un partid, tocmai pentru ca nu cred ca ar incerca sa caute negocieze cadrul legal al statutului maghiarilor in Romania, ceea ce mi se pare ca face UDMR (cat de bine sau cat de rau, asta ramane de vazut). De legea minoritatilor este vorba.

Nu stiu cata politica izolationista a dus UDMR, dar mi se pare cam repede trasa concluzia despre enclavizarea minoritatii maghiare. Maghiari traiesc nu numai in Harghita si Covasna, distinctia aceasta trebuie facuta pentru ca situatia este complet diferita in Satu Mare, Cluj sau Tg. Mures fata de cele doua judete Covasna si Harghita. Situatia e complet diferita si demografic si economic si geografic. Daca cele doua judete sunt izolate, meritul il are in aceeasi masura si statul roman ca si UDMR, daca nu chiar mai mult. Ceea ce mi se pare inteligent si interesant din ce propune UDMR este autonomia locala, aceeasi pentru toata lumea : Harghita, Covasna dar si Iasi, Constanta, Dolj, etc. Mi se pare intr-adevar un model politic viabil in care sa conlocuiasca doua natuini, tocmai pentru ca natura problemelor locale este diferita intre Satu Mare, Covasna dar si Dolj si Iasi.

Despre universitati, scoli si administratie in limba lor as vrea sa zic doar ca e vorba de autonomie culturala si cu care sunt de acord. Pana la urma maghiarii sunt o natie care imparte acelasi teritoriu cu natia romana. De o gramada de sute de ani. Mi se pare deci logic sa aiba dreptul de a-si manifesta cultura la toate nivelele societatii in aceeasi masura ca si populatia romana. Nu cred ca e vorba nici de enclavizare si nici de izolare.

Inchei cu convietuirea dintre cele doua natii. Intr-adevar capetele inflacarate politice de ambele parti dauneaza acestei convietuiri, atat PRM cat si Consiliul National Secuiesc. Adaug si mass-media. O fac atat de bine si de subtil, chiar mai bine decat oamenii politici cateodata. Am postat recent despre asta cu un exemplu de la sfarsitul lui februarie, TVR 1 este cel vizat. Foarte nesanatos si iresponsabil, pentru ca daca un om politic se poate decridibiliza in asa hal incat sa nu-l mai ia nimeni in serios, televizorul iti intra singur in casa, ajunge sa apesi pe buton. Si eu cat stateam in Cluj imi ziceam ca nu vad unde e problema, traim bine impreuna, primeaza problemele de "supravietuire" asupra celor "nationale", nu intelegeam de ce un idiot extremist ca Funar e primarul Clujului daca noi ne intelegem asa de bine, dar ajunge sa te uiti in jur, sa te uiti pe Internet, sa abordezi doar in treacat subiectul in discutii private si o sa vezi ce gandesc oamenii de baza ca sa iti dai seama de realitate. Problema asta nationala, a tot ce inseamna Romania ca natiune, poporul roman e foarte prost pusa in practica si bagata in capul oamenilor de mici. Si atunci sunt prada la tot felul de excese, e interesant sa dai o tura prin comentariile cate unui articol cu subiect maghiar prin editiile online ale marilor ziare din Romania si sa vezi ce enormitati xenofobe si vulgare poti gasi, nici nu iti imaginai ca oameni vorba aia, de bine, ca doar de ce de rau, pot sa gandeasca asa. Mie mi se pare ca romanii au o problema fundamentala cu ceea ce inseamna natia si poporul roman, ce ascunde enorme frustrari (la capitolul frustrari nationale au si maghiarii din belsug, nimic de zis), care nu ies la iveala in fiecare zi, dar care dorm bine mersi pana cand sunt stimulate. Deci in concluzie nu lasand lucrurile sa se intample de la sine se vor rezolva ci actionand si propunand un model politic viabil, ceea ce nu exista astazi in Romania si tot ce a obtinut natiunea maghiara pana acum poate fi daramat maine cu mana pe constitutie daca PRM ajunge majoritar, de unde si necesitatea unei legi a minoritatilor.

Ar mai fi foarte multe de zis si nuantat, dar nu am mult timp, in schimb mi se pare un pic reductiv articolul tau si cu prea multe raccourci-uri.

O zi buna"

Thursday, March 09, 2006

Ganduri de seara

Incep cu "Prima pagina" pe care tocmai am urmarit-o pe TVR International. Invitat a fost Octavian Paler. Mosul nu si-a pierdut din verva desi vorbeste cam greu, a cam taiat la greu in ce se intampla in Romania zilele astea. La un moment dat a scos o fraza de genul "Pe mine Basescu nu ma reprezinta. Cum sa ma reprezinte un mitocan care i se adreseaza primului ministru cu 'Bai Caline'?" Asa stand si ascultandu-l imi dau seama de schizofrenia la care ma supun in fiecare zi citind bloguri, ziare si ascultand oameni la televizor. Sunt universuri complet paralele, parca oamenii traiesc pe planete diferite, probabil ca asta e si realitatea. Vad ca in "online-ul romanesc" nu exista oameni angajati, sau mult prea putini. Am vazut maxim 2, zic maxim doi pentru ca am in cap doar unul singur, si am in feed reader cateva zeci bune de bloguri romanesti pe care le urmaresc zilnic. Nu e neaparat vorba de formatori de opinie, cum ziceam, mai bine sa nu-i vad pe jurnalisti si politicieni bloggand, inca nu am incredere in capacitatile lor de formatori de opinie, ci mai degraba de tzatze de piatza. Zic de oameni normali care gasesc ceva in neregula cu Romania de astazi si vor sa ii faca si pe ceilalti sa contientizeze asta, cu angajament si responsabilitate. Blogging-ul angajat si militant mi se pare fundamental, mai ales intr-o Romanie ca asta de care avem parte astazi. Faptul ca tratezi cu ironie un subiect si te arati critic fata de el cu stil si umor nu mi se pare suficient. Si eu cad in capcana asta si nu imi place. E bine sa blogezi despre IT, despre chestii urbane, despre entrepreneurship, branding si publicitate online, dar daca chiar e vorba de a te mandri ca faci parte din "online-ul romanesc" cred ca pe undeva ai si o datorie sa te ataci la chestiile grele. Altfel ce naiba te deosebeste de un blogger oarecare dintr-o tara X de pe planeta asta inafara de faptul ca bloghezi in romana? Si la sfarsit Carcass pentru a incheia seara cu o bucata de metal old school :
"And this is where i belong
In my room one zero one,
As I sit here all alone,
In my own private year zero"
Carcass - "Room 101", Swansong (1995)

Iar acelasi subiect atat de romanesc

Cica politia din Tg. Mures in data de 8 Martie a confiscat exemplarele ziarului "Europai Ido" pe motiv ca ar fi publicat declaratia de autonomie a Tinutului Secuiesc ce ar urma sa fie adoptata la Odorheiu Secuiesc pe 15 Martie 2006. WTF?!? Dar le-au dat inapoi ziua urmatoare. De la Filip.

Later edit : daca de pe blogul lui Filip ajungeti sa cititi articolul din EVZ care vorbeste despre intamplare, nu uitati sa cititi nepretuitele comentarii ale cititorilor pentru dusul periodic de realitate hardcore romaneasca.

Clasicii urbani

O poza foarte faina la cultura-vura pe blog.

Débordement de pile

Am pornit un al doilea blog, Débordement de pile. Cum mi-am dat seama ca aici postez aproape exclusiv in romana in ultimul timp, mi-am zis sa pornesc un blog unde voi posta in franceza. E si greu sa amestec post-urile in cele doua limbi si sa mai sper ca cineva sa inteleaga ceva. Asa ca de azi inainte tot ce scriu in romana si engleza va fi aici iar tot ce imi vine sa scriu in franceza va fi pe Débordement de pile. Sper doar sa tina faza si sa nu o las balta prea repede.

Wednesday, March 08, 2006

Mult prea beton !

Un blog excelent despre niste vremuri cand eram copii. Cu poze, cu muzichie, cu de toate. Minunat !

roblogfest

Ma dau si eu pe brazda. Se mai poate vota pana joi seara 8 PM.

Tuesday, March 07, 2006

Filantropie sau nu

Vorba lui Grigore Cartianu din editorialul EVZ intitulat "Naufragiul lui Florin Calinescu" de care am dat prin Dragos : "Asta nu mai e remarca de om ci grohait de porc". Propos-urile individului acesta (a se citi Florin Calinescu) sunt incalificabile.

Ce mi-a atras mie atentia este in schimb una dintre remarcile lui Florin Calinescu despre Ovidiu Tender, om de afaceri din Timisoara pus sub acuzatie de spalare de bani, inselaciune (si restul) si arestat saptamana trecuta. Calinescu spune urmatoarele (banuiesc despre conditiile de detentie ale omului de afaceri) :
"Omul asta da mancare la 20.000 de oameni, cu familii cu tot 70.000, si n-are dreptul la televizor. Despre ce drepturi vorbim?"
Genul asta de fraze imi suna cunoscute, le-am auzit de nenumarate ori despre multi. Dar cel mai recent am auzit-o sambata seara intr-un Irish Pub din inima Lyonului din gura unei familii de medici romani pe la vreo 30 de ani. Era despre Gigi Becali, un alt erou roman contemporan, cum ca ar fi construit 500 de case in zonele inundate pe langa Timisoara (in locul celor daramate, se intelege de la sine). Cum nu am auzit de nicaieri despre asa ceva, intreb cine sunt proprietarii acestor case, asa ca de la un om naiv. Mi se raspunde ca oamenii care le locuiesc sunt proprietarii. Si corolarul era "statul n-a facut, dar Becali da". Nefiindu-mi posibil sa verific informatia, am lasat-o balta, nu stiu ce si cum a facut Becali, daca a dat bani din jebul lui sau nu, daca e doar un hoax de 2 lei, asa ca mi-am continuat berea linistit. Ma frapeaza in schimb cum poti sa auzi astfel de lucruri din gura unor oameni care ar trebui sa aiba suficient recul intelectual ca sa judece si singuri. Cum ca populismul de 2 lei prinde la toata lumea, indiferent de nivelul de inteligenta si cultura. Acum il lasam la o parte pe Jiji, pentru ca replica autorului articolului este foarte interesanta :
"Probabil ca modelul de puscarie demna de Tender este cel columbian, care i-a asigurat "regelui drogurilor", Pablo Escobar, o detentie de lux, cu piscina, sauna si teren de fotbal cu nocturna, precum si posibilitatea de a evada cand ii doreste inima."
Iata modelul sud american strecurat cu abilitate intr-o remarca aparent fara bataie prea lunga pentru a sugera probabil felul in care cele cateva zeci de mii de capete ar trai de pe urma afaceristului banatean, intr-un frumos si clasic sistem mafiot.Who knows, un alt hoax probabil? Nu stiu, dar mirarea mea din paragraful precedent persista.

Monday, March 06, 2006

Presa romana online si offline

Post-ul de pe blogul lui Andrei Sava despre presa online, la care mi-am spus si eu parerea. Intrebarea era daca toate publicatiile sunt prezente pe Internet publicand acelasi continut ca si in varianta tiparita, cum vor putea supravietui ele, in ipoteza ca varianta scrisa n-ar mai fi cumparata din cauza ca ea este disponibila online gratuit. Ele vedea doua solutii, 1) continutul pe Internet devine disponibil doar contra cost, sau 2) pretul publicitatii online (si adaug eu si publiciatatea online in sine) va creste ca sa asigure financiar disponibilitatea publicatiei online gratuit.

Eu cred un pic altfel. Nu sunt convins ca publicitatea online ar putea produce suficiente venituri pentru a duce in spate un cotidian intreg. Probabil ca Yahoo!, Google si alti "monstri" de pe Internet traiesc din publicitatea online, dar nu e acelasi business model ca si o publicatie care are costuri de infrastructura, personal, reporteri la fata locului, etc. mult mai mari (sau asta e impresia mea). In schimb nu cred nici ca Internetul va omora publicatiile scrise (cum nu va omori nici cartea, daca tot suntem acolo) atata timp cat calitatea publicatiilor este la rendez-vous. Vorbind despre Romania, calitatea mi se pare fundamentala pentru ca 1) pretul ziarelor ramane acceptabil (in Romania este cel mai mic din Europa) si 2) accesul la Internet e inca departe de a pune vreo problema. Deci doar calitatea ziarelor ii poate atrage sau indeparta pe cititori. Calitatea inseamna in primul rand subiectele abordate si felul in care acestea sunt abordate. Aici presa romana sta destul de rau afisand tendinte mari de tabloidizare, concentrandu-se mult pe stirile care fac o gramada de zgomot, sunt senzationale si spectaculoase si mult prea des orientate spre scandaluri politice. Calitate mai inseamna si aspect grafic, punere in pagina, atractie vizuala pe scurt, dar aceasta ajunge pe planul doi cand cumperi un ziar mai intai pentru continut. Ca si preturi la ziare, la polul opus Romaniei se afla presa franceza, "Le Monde" fiind printre cele mai scumpe ziare din Europa. Sincer prefer sa citesc varianta online pentru ca 1,20 (sau 1,50) euro pe zi mi se par multi bani, prefer sa dau 3 euro pe un "Courrier International" o data pe saptamana. Si totusi "Le Monde" se cumpara la greu in boutique-urile de presa. Varianta Internet a ziarului contine publicitate, dar sincer sa fiu ma jeneaza vizual, deci prea multa publicitate online nici ea nu e buna, ajunge sa produca exact efectul invers celui scontat. (In paranteza, "Le Monde" si celelalte ziare nationale trebuie sa se bata si cu ziarele locale care sunt distribuite gratuit gen "Lyon Plus", "20 Minutes" sau "Metro", care au ajuns calitativ foarte bine facute).

De ce pana la urma oamenii continua sa cumpere ziare ? Cred ca motivele principale sunt calitate si ritualul de a citi. Un ziar nu e o carte, cere putin timp, poti sa gasesti cam tot ce te intereseaza, stiri, analize, chestii amuzante, chestii de lobotomizat, sport, whatever. Unul dintre elementele savuroase ale ritualului de a citi este si mirosul, imi place mult mirosul ziarelor la fel cum imi place mirosul cartilor, asta reprezinta o placere in plus in a le cumpara. Dar nu prea am timpul sacitesc ziare in intregime, desi as vrea. Aici putem gasi un atu al variantei online care iti permite mult mai usor si rapid sa selectionezi exact ceea ce te intereseaza. Clickodromul e mai comod decat rasfoitul, dar n-are aceeasi incarcatura simbolica. Mai este un motiv, ochii. Ma dor ochii de la citit pe ecran, de aceea prefer oricand sa citesc ceva imprimat pe hartie mai degraba decat afisat pe ecran, e foarte solicitant si obositor pana la urma. All in all, nu cred ca presa scrisa, sau tot ce inseamna scriere tiparita, va dispare intr-o zi din cauza Internetului. In schimb in ceea ce priveste presa romana, cred ca se va face un tri calitativ destul de dur printre gramada de ziare
care exista astazi, asta si cu contributia Internetului.

Blogul lui Mircea Dinescu

Prin intermediul lui zoso, am aflat ca Mircea Dinescu are blog. Sa vedem ce o sa dea pe termen mai lung. Pana la proba contrarie raman totusi sceptic in privinta calitatii blogurilor formatorilor de opinie in Romania (cel putin jurnalistii si oamenii politici ar fi doua exemple), blogurile proaspat lansate de EVZ, printre primele bloguri de jurnalisti din Romania (inafara de pagini.com), parandu-mi-se inca slabute ca si continut dar si ca si stil. Inafara de blogul lui Sorin Adam Matei de pe EVZ, restul mi se par scrise mai mult la bascalie. Blogurile formatorilor de opinie in Romania a fost unul din subiectele primului podcast al lui Dragos Novac si Radu Ionescu, despre care spuneau ca lipsesc deocamdata, dar ca se vor inmulti anul acesta ca ciupercile dupa ploaie.