Tuesday, May 09, 2006

Repozitionare de brand

Vorbind despre discriminare in Romania si lipsa de solutii constructive, cei de la Oricum au o sugestie care merge inspre o repozitionare de brand. Extras din "Brand-ul Tigan":

"O sugestie:

avem A. homosexuali, rromi, maghiari, pe care romani nu-i inghit
avem B. ziare, sucuri, bomboane care nu sunt bune sau sanatoase dar pe care romanii le apreciaza!
In timp ce in B se investesc foarte multi bani si creativitate pentru a ne convinge ca exista lucruri bune si ca merita cumparate la A nu se considera ca o evaluare de brand si o repozitionare ar fi o solutie…"

Ideea prezentata asa, foarte urban, nu e rea. Dar sunt cateva gauri. In primul rand e greu sa iti dai seama exact in ce ar consta in mod concret repozitionarea brandurilor despre care se vorbeste : tigan, maghiar sau homosexual. Re-facem imaginea de rrom, maghiar sau homosexual, le schimbam de fapt oamenilor imaginea (proasta si falsa) despre aceste comunitati. Cum? Probabil prin campanii civice, de tipul campaniei impotriva spagii, cu tehnici de marketing. Sa zicem.

Cred ca daca legat de produse e relativ clar ce ai de facut ca sa construiesti un brand si sa il impui pe piata, deci implicit si in capul oameilor, in ceea ce priveste imaginea unei comunitati este putin mai greu. Brand si rebranding suna frumos, modern, sexy si urban, dar nu cred ca reprezinta solutia in cazul de fata. Un brand poate fi distrus cu aceeasi rapiditate cu care poate fi impus pe piata, perenitatea lui e foarte relativa si depinde de multe lucruri. In cazul de fata este vorba despre educatie si cultura, lucruri structurante pentru o persoana si foarte greu de schimbat, dar odata schimbate au o perenitate mult mai mare. Un rebranding nu schimba felul in care este predata istoria la scoala, in care abunda tonul profund romanesc verde si lejer xenofob pe alocuri. Un rebranding nu schimba nici faptul ca rromii traiesc izolati in civilizatia lor si ca trebuie si ei ajutati sa se integreze. Si asa mai departe... Cum sa spun, ideea nu e de aruncat la gunoi, dar mi se pare o abordare superficiala si incompleta. Si asta pentru ca "brand" este cuvantul magic la care toata lumea face apel ca solutie miracol, probabil pentru ca e scurt, foarte hype si evita explicatiile suplimentare.