Sunday, April 30, 2006

Cum e reprezentat in strainatate statul roman

Am promis ca revin, iata-ma. Topic-ul este fituica aceea nenorocita pentru care a trebuit sa merg pana la serviciul consular al Ambasadei Romaniei la Paris.

Ajungem in Paris pe la 13:00 la Gare de Lyon, schimbam 2 metrouri, iesim la statia Ecole Militaire pe linia 8 si o luam pe jos catre 3, Rue de l'Exposition. Dupa vreo 15 minute de mers agale intram pe strada cu pricina si identificam de departe intrarea in serviciul consular dupa palcul de vreo 20 oameni care faceau coada pe trotuar asteptand deschiderea de la 14:30. Ajunsi la coada avem primul sentiment ca vom avea de-a face cu administratia romana, reprezentanta statului roman in Franta. Era probabil de la statul la coada in mijlocul trotuarului (fenomen extrem de diferit fata de statul la coada inainte administratiei franceze) si de la usa prapadita pe care urma sa intram. Usa se deschide cam dupa 10 minute de asteptare, ne luam inima-n dinti sa intram, dar va mai trebui sa stam putin afara. Nu mai era loc inauntru dupa ce intrasera toti cei aflati inaintea noastra. Dupa inca 10 minute intram si noi si descoperim o sala mica cu pereti de pe care sta sa cada tencuiala, cateva scaune, doua mese si, bineinteles, inghesuiala mare. Suntem bucurosi ca e aprilie si afara sunt 12 grade. Functionarul roman are doua ghisee la dispozitie pentru a interactiona cu cetatenii : la primul se depun cererile si se plateste iar la al doilea se dau actele.

Statul la coada inauntru a fost o experienta complet diferita de statul la coada afara. Functionarea primului ghiseu este urmatoarea : stai la coada sa primesti formularul de cerere de la doamna de dupa sticla, pleci de la ghiseu sa iti completezi cererea pe un colt de masa si ii faci loc la vorbitor celui din spate, dupa care te intorci sa predai cererea completata si sa platesti. Dar cand te intorci nu te mai pui inca o data la coada, intri direct in fata pentru ca ai facut coada deja o data. Iata cum apar doua cozi paralele la primul ghiseu, de unde si inghesuiala, transpiratia, nervii si toate cele. Am uitat sa spun ca faimoasele formulare de cerere sunt disponibile doar la ghiseu, of course, probabil ca daca erau disponibile intr-un suport agatat de perete dispareau in 2 secunde ca imediat venea careva si se servea cu 30 dintr-o data. Functionarul roman nu e prost deloc. Intr-un final ne vine si noua randul. In spatele unui geam pleznit in perete ca la gheretele de vandut bilete de troleu se vedeau capul si umerii unei doamne foarte prezentabile. Salut si cer formularele. Cu o fata imobila doamna se intoarce, pune mana pe foi si le strecoara prin centimetrul de spatiu liber aflat sub sticla. O lungesc putin pentru ca cer doua informatii. Cu toata presiunea exercitata de coada din spatele meu, momentul asta e delicat pentru ca mi-e frica sa nu se ia lumea de mine ca trag de timp. Prima informatie, daca plata se poate face prin cec. "Nu, numai cash", mi se raspunde. Intreb daca pe formular sa trec adresa din Franta sau cea din Romania, intrebare care mi-a venit cand am vazut la afisier un formular mostra completat cu o adresa din Romania. "Oricare, nu ma intereseaza", mi se raspunde iar. Mda, amabilitatea sta intr-adevar in fiinta functionarului roman. Mai intreb si cand o sa primesc actele din partea consulatului, la care mi se raspunde ca intr-o ora. Plecam pe coltul de masa la completat formular. Dupa 1 minut, tzop inapoi cu cererile completate sa ma bag in fata sa platesc. Acum incepe faza penibila pentru mi-era efectiv rusine de tanarul (sigur francez) pe care l-am intrebat daca pot sa ma bag inaintea lui, dupa ce i se mai facuse faza odata inaintea mea. Strecor formularele completate impreuna cu banii, primesc chitantele si mi se zice sa ma intorc peste o ora. Ne indreptam spre usa.

Iesiti la lumina soarelui usurarea este imensa, parca ieseam din fundul unei fantani si ne bucuram pentru prima data de lumina zilei. Imi rulez o tigara, injuram bine de tot functionarismul romanesc, iar cum trebuia sa revenim peste o ora, ne-am pus intr-un mic barulet cu o bere in fata. Subiectul de discutie a fost, cum era si de asteptat, cele 45 de minute petrecute la sectia consulara. Ajungem la concluzia ca punerea in scena era perfecta. Spatiul acela mic, claustrant si rablagit, statul la coada cu toata frustrarea pe care o genereaza, gemuletul prin care interactionam cu functionarul (cu statul roman for a fact), felul in care acesta, inexpresiv, trata cu publicul, totul era construit in asa fel incat tu sa te simti mic si neinsemnat in fata lor, sa-ti pierzi orice urma de demnitate, sa bagi la cutiuta ca ei ti-s si mama si tata, ca depinzi de ei. Asta era, ca ei ITI FAC un serviciu, nu ca ITI OFERA un serviciu. Si inca unul care costa 40 de euro, ce naiba ! Nu e vorba de suma de bani, habar n-am daca e mult sau putin si cine o fixeaza, trebuie sa o platesc si n-am ce face (as prefera sa nu fie nevoie sa platesc), dar din moment ce platesc pentru un serviciu, am anumite pretentii in schimb, nu? Cel putin sa mi se raspunda frumos si complet cand cer o informatie. Consulatul este un lucru foarte important in prezenta Romaniei in strainatate, pentru ca este locul unde romani si straini intra in contact direct (si uman) cu reprezentanti ai statului roman. Acolo mergi sa ceri o viza daca esti strain, acolo mergi sa ceri informatii despre actele de care ai nevoie ca si turist strain pentru a calatori in Romania, acolo merge romanul aflat in strainatate pentru tot felul de acte de care are nevoie in timpul sederii sale. Multumesc ca Ambasada Romaniei la Paris are o cladire frumoasa si impunatoare, nu pe poarta ei principala intri in cazuri din astea, ci in sala de puscarie de la serviciul consular. E trist. Stand la o bere si povestind am ajuns la concluzia ca tot ce-am vazut in cele 45 de minute nu ne-a mirat. Eram de fapt OBISNUITI cu asa ceva din Romania. Asta e si mai trist.

O ora mai tarziu reintram in claustrosala. Era spatiu, se putea respira, oameni putini la primul ghiseu pentru ca programul era pe terminate. Se inchidea la ora 17:00. Ne indreptam spre celalalt ghiseu la care nu era nimeni, doar 6-7 persoane asezate pe scaune care asteptau sa fie strigate. Procedeul de inmanare a actelor era strigarea, o doamna trebuia sa apara in spatele geamului sa imi pronunte numele. Dar la ghiseul doi, ghiseul eliberarii noastre, nu era nimeni. Dupa vreo 20 de minute apare la ghiseul doi doamna de la ghiseul unu (dupa un foarte simpatic episod cu un domn "de la Senat" pe care o sa-l povestesc cu alta ocazie). Incepe strigarea. Sunt al patrulea. "Anghel Dan !". Ma scol, ma duc, imi strecoara hartia printr-un spatiu la fel de ingust ca si cel de la primul ghiseu, schitez un zambet si dau sa raspund "Multu..". "Popescu Aurel"(nume random). De ce naiba sa ii mai multumesti atunci, daca nici nu se oboseste sa iti asculte toata fraza. Ne luam hartiile si ne caram. Am scapat! La délivrance!

Seara, din nou la Gare de Lyon sa luam TGV-ul inapoi spre Lyon. Intram in toaleta garii foarte grabiti. Toaleta, 50 de centi, cumparam jetoanele de la doamna black de la intrare. Ce job nashpa trebuie sa fie sa lucrezi o zi intreaga in toaleta garii, doamna era acolo si la 13:00 cand am ajuns, iar acum spala toaleta pentru barbati. La iesire, indreptandu-ma spre usa, ii spun "Merci, bonne soirée", la care aud in spatele meu "Merci à vous".

I'm speechless.

PS1 : Ii voi scrie cu siguranta domnului consul, poate apreciaza feedback-ul desi sunt sceptic.

PS2 : Tocmai vad pe TVR International o reclama la emisiunea "Articolul 7" (ala din Constitutie) in care moderatorii citeaza din faimosul articol chestii de genul "Sunteti in strainatate? Statul Roman are obligatia..." si tralalauri de genul asta. Mda, statul roman.