Inflation in Zimbabwe

Last year inflation was declared illegal in Zimbabwe after reaching 1000% per year. Today we have a spectacular example of the velocity of the increase :

"During the meal, one of my mates was drinking beer — 750ml bottles of Castle Lager (fondly called bombers). He ordered a fifth one, was advised that the price, which when he ordered his first, second, third and fourth ones was 160 million per bottle, had gone up to 340 million per bottle.

That's right — during lunch there was a price increase…"(via)

McCain and US Foreign Policy

An extensive an interesting article in the New York Times on The McCain Doctrines, an analysis of the future Republican candidate's views on America's military role on the international scene. His support for the war in Iraq is and will continue to be a difficult thing to defend for John McCain throughout the entire campaign, but nevertheless he says that he learned the lesson :

“I think we’ve learned some lessons,” McCain told me. “One is that the American people have to be willing to support it. But two, we need to work more in an international way to try to beneficially affect the situation. And you have to convince America and the world that every single avenue has been exhausted before we go in militarily. And we better think not a day later or a week later, but a year and 5 years and 10 years later. Because the attention span, unfortunately, of the American people, although pretty remarkable in some ways, is not inexhaustible.”

I'm eager to read a similar material about the future Democrat candidate.

Dave Grohl to Metallica

Blabbermouth published Dave Grohl's letter to Metallica, an open statement of credit for their forthcoming album from a longstanding fan. Nice, Metallica still benefits of massive credit from their old fans, whatever the quality of their releases. Perverse as it may sound, we all hope Metallica will once be able equal their performance from the beginning 80's and therefore are ready to listen at least once to whatever (garbage) comes out of their instruments. But I do not think that in the current formation Metallica would ever be able to do better than The Black Album (1991) - not to mention Master of Puppets or Ride the Lightning because then I really get depressed - and this is because it's been more than 20 years that they no longer have bass player Cliff Burton on their squad. Sad but True.

PS : If you're and old Metallica fan you might want to check out Testament's latest release, The Formation of Damnation, also available in free streaming on their MySpace page.

Bringing down the 35 hour workweek. Howto.

If the French government has big difficulties - or lacks the necessary will and skills - in reforming the 35 hour workweek law, then we can count on our national industry champions to find a workaround. Peugeot Motorcycles has recently made a bold move in this direction; either the French unions accept the renegotiation of the 35 hours or the production line of the latest scooter goes away to Taiwan and the French jobs in Mandeure (Doubs) et Dannemarie (Haut-Rhin) will go away too. And not all the unions are reluctant to this, CFE-CGC having voted in favor while CGT against. Peugeot Motorcycles even warned that they were ready to shortcut the unions going directly for a referendum among the employees. The irony is that, in the meanwhile, the government through the voice of labor minister Xavier Bertrand is worried of this becoming a blackmailing precedent. I think the minister's stand is part of a strategy to raise the abysmally low approval rate of our beloved Speedy Gonzales, rather than being the result of the government's economic policy. Either way, they did well by staying out of it and they should continue to do the same.

Bucati de istorie la 90 de ani

Traian Vuia a a avut si el un rol in unirea de la 1918 in calitate de preşedinte al Consiliu Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina înfiinţat la Paris pe 24 August 1918. Mi-e neclara inca natura acţiunii acestui consiliu, dar o scrisoare trimisa de Traian Vuia pe 11 aprilie 1922 lui George Dobrin, întâiul prefect al Lugojului după unire, arunca o lumina interesanta asupra felului in care s-a realizat unirea Transilvaniei cu vechiul regat. Scrisoarea are un ton dur fata de liderii politici ai românilor transilvăneni si fata de politicienii din Regat, reprezintă punctul de vedere personal al inventatorului ca si participant direct la evenimente si trebuie pusă in contextul vremii.

Redau in continuare câteva fragmente din scrisoarea publicată parţial în revista Provincia :

"Au fost douã momente istorice cînd trebuiau discutate conditiunile Unirei. 1. Înainte de intrarea României în rãzboiul european, cînd România cu concursul mandatarului Partidului National Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bazã guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea conditiunilor noastre. 2. Dupã armistitiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii nostri în mod copilãresc. S-au fãcut declaratiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au fãcut, decît pe guvernul român. Unirei trebuia sã precedereze un pact bilateral între guvernul român si mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia si ratificat apoi printr-o Constituantã. Toatã Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zîmbet si au zis cã suntem naivi cã n-au avut nevoie decît de a deschide usa casei în care noi am intrat de voie.
Cînd doi indivizi se asociazã, cînd douã societati fuzioneazã, se face un contract, un pact."

"Cînd în 1917 si 1918 prin forta împrejurãrilor si neîmpins de nici o ambitiune personalã am fost silit sã mã ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit sã vãd vîrful urechilor lor (ale politicienilor din Vechiul Regat, n. H. M. ). Ei nu admiteau nici mãcar termenul „unire”. Baza anexãrei dupã dînsii trebuia sã fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în rãzboiul european. Rationamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeste „droit de conquète” . Si într-adevăr, Unirea s-a fãcut pe aceastã bazã."

"În 1918 am atras atentiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga si Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus cã Unirei trebuie sã-i dãm o bază juridicã si conformã dreptului international. Am vãzut însã imediat cã mã aflu în prezenta unor ignoranti, fãrã nici o pregãtire serioasă, hableuri. N-am fost înteles si am fost suspitionat, cã voiesc independenta Transilvaniei. Dar pentru ca sã ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi sã rupem cu Ungaria, adicã sã ne declarãm
independenţi si apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luînd angajamente reciproce, sã ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am vãzut în ce mîini necompetente, pesti politici ai fanariotilor, este depusã soarta poporului român aici, m-am retras scîrbit. Bãrbatii nostri cred cã marile probleme politice se rezolvã prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice si ditirambe poetice."

Update : acest post a fost publicat si pe Phoenix Transylvania.

Charlton Heston Obituary

Another great obituary from the one an only Steven Colbert (here's the one dedicated to Gary Gygax). This time it's Charlton Heston's turn to get the Repor's RIP :

"They did not even need a camera to make those movies. They would just hold
up a film canister and his performance would stick to it."

And Ted Turner thinks we will soon become cannibals.

Presedintele Basescu si Educatia

Acest articol de pe site-ul BBC despre cel mai recent discurs al preşedintelui Traian Basescu despre sistemul de învăţământul preuniversitar din Romania (discursul integral pe site-ul presedentiei) îmi provoacă câteva reacţii inevitabile. Sa luam pe rând :

Discriminarea pe piaţa de munca

Calitatea învăţământului calificată drept slabă de către preşedinte va conduce la o discriminare pe piaţa de muncă europeană a romanilor formaţi in sistemul educaţional romanesc. O piaţa a muncii concurenţială nu discrimineaza la angajare in funcţie de nivelul de educaţie. Obiectivul angajatorului de a-si maximiza profitul îl conduce automat pe acesta către recrutarea persoanelor cu productivitate ridicata, ceea ce poate fi rezultatul unui nivel de studii mai avansat - sau invers, nivelul avansat de studii al unui individ este un semnal al capacităţii acestuia de a fi mai productiv. Preocuparea pieţei de munca nu este de a discrimina ci de a selecţiona in funcţie de productivitate, iar faptul ca exista diferenţe de productivitate legate de nivelul sau calitatea studiilor depinde exclusiv de furnizorul serviciilor educaţionale respective. In România acesta este in mare măsura sistemul de învăţământul public.

Copiii maghiari si limba româna

Preşedintele afirma ca "separarea copiilor români de copiii maghiari în judeţe cu populaţie romă şi maghiară a creat un handicap uriaş pentru copiii maghiari", aceasta separare conducând la o mai proastă cunoaştere a limbii romane de către copiii maghiari, ceea ce ulterior le oferă mai puţine şanse pe piaţa de munca din România. Cum spuneam in urma cu un an, problema cunoaşterii limbii romane de către maghiari în România nu are nimic de-a face cu mixitatea şcolilor - ea este asigurata si exista cam peste tot - ci mai degrabă cu metoda de predare a limbii si civilizaţiei romane, la fel cum bias-urile romanilor legate de maghiari sunt legate in mare parte de lipsa totala a predării limbii si civilizaţiei maghiare in şcolile româneşti. Il mai citez inca o data pe Frunda György : "Orice maghiar care are putina minte si vrea sa se afirme e conştient ca nu poate face nimic fără sa vorbească bine romana."

Copiii romi si şcoala

Poziţia preşedintelui in ceea ce priveşte nivelul şcolarizării in rândurile populaţiei rome :

"Problema trebuie căutată la părinţi în primul rând, acolo unde, din punct de vedere cultural, mersul la şcoală nu este o prioritate. Sigur, nu trebuie să generalizăm pentru toate familiile de romi".

Cam acelaşi discurs exista si in Franţa in privinţa copiilor provenind din familiile magrebiene in contextul revoltelor din periferiile marilor oraşe de acum 3 ani - si dezbaterea s-a terminat in coada de peste. Acesta este probabil punctul cel mai delicat pentru ca este cel mai dificil de abordat. Întrebările principale sunt 1) cum aduci un copil dintr-o familie roma la scoală si 2) cum îl faci sa rămână in sistemul educaţional astfel încât sa ii permită sa se dezvolte si sa evolueze. Aceasta in cazul in care într-adevăr sistemul educaţional ii poate oferi copilului provenit dintr-o familie roma o perspectiva de succes personal mai solida decât ceea ce i se oferă in propria comunitate. Aici mă hazardez necunoscând extrem de bine subiectul, dar am tendinţa sa cred ca nu e atât de mult o chestiune de cultura - roma in acest caz, deşi contra exemple exista, rămâne totuşi de cuantificat exact partea de influenta a culturii - ci mai degrabă una de statut social. Unui copil rom dintr-o familie săracă, integrarea in sistemul educaţional îi poate oferi perspective mai bune decât ceea ce i s-ar fi oferit in cadrul familiei, unui copil rom dintr-o familie deja înstărită probabil ca nu. E o chestiune de target probabil.

Orarul elevilor, orarul profesorilor

In final ajung la poziţia dlui. Basescu fata de orarul profesorilor vs. orarul elevilor :

"dumneavoastră, în condiţiile în care ştiu că trebuie să vă pregătiţi acasă lecţiile pentru o bună calitate a predării, deci mai aveţi nişte ore acasă, dar, totuşi, aveţi 16 - 18 ore de muncă pe săptămână. Câte ore au copiii? Şase ori cinci? Treizeci. Deci, hai să fim cinstiţi! De ce un copil poate fi ţinut în bancă şase ore pe zi, în timp ce un dascăl nu poate să predea mai mult de patru ore pe zi, dar două ore pe zi? Dar copilul poate sta şase ore, îi dăm şi teme pentru a doua zi."

E absolut justificata preocuparea pentru felul in care copiii sunt solicitaţi de sistemul de învăţământ actual, dar felul in care este pusă in lumina, in opoziţie cu numărul de ore de clasa ale unui profesor e denudeaza de orice conţinut si o transforma in demagogie curata. Probabil ca numărul de ore predate de către un profesor in învăţământul preuniversitar pe săptămâna este inferior fata de numărul de ore de curs la care asista un elev in aceeaşi perioada de timp, dar la ce concluzii exact conduce aceasta constatare? Părerea mea este ca la nu prea multe. Cu tot efortul dlui. preşedinte de a admite orele de pregătire necontabilizate ale profesorilor, tot ajunge sa îi stigmatizeze pe aceştia pentru numărul redus de ore predate pe săptămâna, 16 - 18, ceea înseamnă 3 - 4 ore pe zi. Daca luam exemple concrete, acele 3 - 4 ore sunt disparate intre ora 8 si 14, deci cu câteva ore de pauza, ferestre in care profesorii îşi ocupa timpul cum pot, probabil unii merg la shopping, la centrul de înfrumuseţare sau la respirat aer curat in sânul naturii, probabil unii le folosesc pentru a corecta extemporale, sau a se ocupa de treburi administrative legate de funcţia lor in scoală sau activităţi extra curiculare, alţii le folosesc probabil pentru a-si pregăti ora ce urmează. Alţii sunt probabil atât de prinşi de treburile scolii/clasei la care sunt diriginte încât ajung sa corecteze extemporale si sa pregătească lecţiile de a doua zi seara acasă, alţii corectează extemporale in timpul orelor de curs. Concluzia e simpla : în loc de a stigmatiza profesorii într-un mod simplist pentru numărul de ore de curs pe care le au e absolut necesara includerea activităţilor profesionale (pregatire, corectare de extemporale etc.) realizate de catre profesori inafara orelor de curs in timpul contabilizat drept timp de lucru. Abia atunci vom avea o viziune corecta asupra timpului total alocat profesiei sale de către un profesor si in final al costului sau orar, altfel e demagogie. Alt subiect foarte interesant, cum calculam timpul necesar pe care un elev trebuie sa îl dedice scolii in învăţământul preuniversitar, care e numărul de ore optimal si cum trebuie împărţit el intre cursuri si teme? In alte sisteme de învăţământ copiii rămân la şcoală mai târziu decât in Romania, pana la 16:00 sau 17:00, dar in acest timp intra si temele pentru a doua zi, iar rămânând in cadrul scolii pot fi ajutaţi de profesori.

Si profesorii...

Ca si bilanţ de final, ar mai fi o multitudine de lucruri de spus, dar vad un lucru care lipseşte cu desăvârşire din discursul preşedintelui, preocuparea fata de profesori. Si mă gândesc in primul rand la incentives-uri, nu transpare deloc din discursul sau felul in care profesorii vor fi stimulaţi (si nu in ultimul rand financiar) înspre a forma elevi cu rezultate mai bune. Vorbeşte despre o educaţie naţională orientata către atingerea unor obiective de performanta, nu vorbeşte in schimb despre cum vor fi determinate si calculate aceste obiective, felul in care profesorii vor fi stimulaţi in atingerea acestor obiective si modalităţile de control care vor fi impuse pentru a se asigura respectarea regulilor pentru atingerea obiectivelor. Nu am văzut nici un cuvânt despre ameliorarea procesului de formare a profesorilor pentru învăţământul preuniversitar si deocamdată marii furnizori de profesori sunt universităţile de stat, deci ele ar trebui sa fie primele care sa răspundă exigentelor de calitate impuse educaţiei naţionale, de unde si întrebare ce stimuli au ele pentru a forma profesori competenţi? Un alt subiect neabordat de preşedinte, învăţământul privat.

Colaterale

Il vad pe Cristian Banu vorbind despre orarul profesorilor si cel al elevilor. La fel si preşedintele. Poate eşti citit de consilierii prezidenţiali, Cristian:) Poate nu. Oricare ar fi răspunsul, de ce ramai la o abordare atât de superficiala, simplista si contraproductiva? Pana la urma chiar si Traian Basescu a afirmat ca problema n-ar fi cele 6 ore pe care le petrec copiii la scoală, ci felul in care le utilizează.

Ultima remarca : se vede ca in România nu preşedintele dicteaza politica publica ci guvernul, iar din toată dezbaterea pe marginea invatamatului public reiese clar ca lipseşte o autoritate care sa se angajeze într-o reforma cu obligativitatea unui rezultat si sa si-l asume. Iar de aceasta data deduc din discursul preşedintelui ca problema nu pare sa fie finanţarea ci absenta creierelor competente care sa folosească banii eficient.

What I've been watching lately

• The Corporation. I've actually seen only half of it this evening and decided to leave the other half for later. The first half is widely unbalanced towards "the evil that corporations do", mostly exclusively emphasizing the negative externalities and making CEO's explanations of the rationale behind a corporation's activity sound like a lunatic madman's assault on the welfare of the world. I don't find any incentive to watch the second half but just for the sake of having a complete overview of their standpoint I'll do it.
• The Trap : What Happened to our Freedom, a BBC documentary series. If you are in search for a more balanced approach of the 20th century macroeconomics I advise you to skip to the next paragraph. Although this documentary features some very interesting interviews with scientists from different fields (economics, anthropology, psychology etc.) - my favorite one was with John Nash - discussing different factors that modeled - and sometimes altered - the perception of individual liberty in modern society, I definitely hate filmed material that uses irrational stimulus mechanisms - like emotionally engaging music and images - to propagate the idea that we are all living in a trap that limits our individual freedom based on a model that some powerful politicians try to impose us. As rational beings we should be capable to judge by ourselves to which extent the system limits our freedom.
  
• Commanding Heights : The Battle for the World Economy, a PBS documentary in 3 parts, of which the first part is my favorite one, describing the battle of ideas between the economic currents inspired by economists John Maynard Keynes and Friedrich Hayek during the first half of the 20th century. The second part and the third one describe how economic policies in different countries throughout the world have been shaped during the entire 20th century by these two currents of thought. As in any filmed material, the power of the image is channeled to push through a central idea while omitting to give an honest account of the opposite points of view, but compared to the previous two documentaries I find this one to be the most balanced one.
  

Some Optimism for Italy

Given Silvio Berlusconi's record during his two mandates as Italy's prime minister, hearing that he has just been elected for a third non consecutive one gives little reason to hope that anything will be fixed in that country in the short term. Therefore the words of Domenico Siniscalco - former minister of finance under Mr Berlusconi in 2004 and currently vice-chairman of Morgan Stanley Europe - about Italy's future in an interview given to The Economist's Certain Ideas of Europe blog are of a surprising but welcomed optimism. He basically asserts that Italy has hit rock bottom - or at least is very close to reaching it - so reform is inevitable and will be done, whatever the government.

The big question remains whether Mr. Berlusconi will be the man leading the much needed reform, whether he'll use wisely the "état de grace" following his election as prime minister, something our favorite MiB failed to do. Big, very big question and judging by his first initiative as prime minister to favor Aeroflot over Air France KLM in acquiring Alitalia, the long term answer is very unlikely to be a favorable one. But this leads me to another troubling question, are we here in France waiting to hit rock bottom also in order to actually do something? Fortunately I'd say that I see more initiative towards reform but Speedy Gonzales is far from being that speedy - speedy, not hasty.